A ieșit fum alb! USR a finalizat fuziunea cu PLUS! Barna și Cioloș copreședinți.

După lungi negocieri purtate încă de la apariția partidului PLUS, condus de fostul premier al României, Dacian Cioloș, USR și PLUS au ajuns la un acord în privința fuzionării dintre cele două partide.

Partidul va avea denumirea “USR PLUS”, iar decizia a fost adoptată în urma unui Congres desfășurat online. Mai mult decât atât, decizia a fost aprobată cu o majoritate clară întrucât peste 75% dintre membrii celor două partide au votat afirmativ.

Dan Barna anunță că decizia vine ca un manifest împotriva partidelor vechi care, timp de 30 de ani, nu au demonstrat nimic, conducând țara în dezinteres față de cetățenii obișnuiți. „Vechile partide au avut timp de 30 de ani șansa să dovedească ce pot să facă. Acum e rândul generației noastre să decidă cum va arăta această țară”, a scris Dan Barna pe pagina sa de facebook.

Platforma “FacemSpitale.ro” salută decizia celor două partide și reafirmă necesitatea ca politicienii să lucreze, într-adevăr, pentru a face performanță în interesul cetățenilor. Spitalele, alături de întreaga infrastructură, pot fi realizate doar atunci când persoanele aflate la putere se preocupă să obțină rezultate. Sperăm ca “USR PLUS” să nu dezamăgească așteptările electoratului!