Un sistem medical aflat în pragul colapsului: 80 de asistente și infirmiere de la UPU a Spitalului Județean Craiova, au solicitat conducerii spitalului, concediu de odihnă

0 Comment
66 Views

Cadrele medicale epuizate de la Spitalul Județean de urgență Craiova, aflate în prima linie de lupta  împotriva noului coronavirus, reclamă volumul foarte mare de muncă și solicită conducerii spitalului aprobarea concediului medical pentru urmatoarea perioadă.

În jur de 80 de asistente și infirmiere de la UPU a Spitalului Județean Craiova, au solicitat conducerii spitalului, concediu de odihnă, acuzând volumul foarte mare de muncă depus de la debutul pandemiei de coronavirus. Aceștia reclamă faptul că numărul tot mai mare de îmbolnăviri zilnice i-au adus într-un stadiu avnsat de epuziare fizică si psihică.

Conducerea Spitalului Județean de urgență Craiova, prin vocea Directorului medical, Cristiana Geormăneanu, a declarat astăzi pentru News.ro, că au fost aprobate cererile de concediu arătând astfel susținerea pe care o acordă acestor angajați și a dat asigurări că situația rămane sub control din punct de vedere al personalului medical. De asemenea acesta a ținut să precizeze că vor angaja personal medical pentru Primiri Urgențe și Terapie Intensivă, fără concurs de angajare, posturile fiind pe o perioadă determinată.

“Conducerea nu vrea să îi lase pe oameni fără concediul de odihnă, iar personalul prezent trebuie să se asigure că va exista o continuitate a activităţii în condiții eficiente. Trebuie tratată cu multă responsabilitate această situaţie. Sunt angajați care nu au avut concediu, alţii care au mai beneficiat de zile de concediu pentru că le-au luat fragmentat. S-a constatat că se poate asigura permanenţa activităţii cu personalul rămas, întrucât este vorba despre cereri de concediu pentru perioade care nu se suprapun, pe parcursul lunii noiembrie. E dreptul oamenilor să îşi ia concediul, mai ales că din martie sunt suprasolicitaţi şi fizic şi psihic”, a declarat Directorul medical al Spitalului județean de urgență Craiova.

Spitalul județean Craiova este cel mai mare din regiunea Oltenia fiind unitate medicală suport covid. Ca majoritatea spitalelor din tară și această unitate medicală se confruntă cu mari probleme în ceea ce privește numărul extrem de mare de pacienți internați la ATI, totul in conditiile unui sistem care se află în pragul colapsului.

FacemSpitale
Article by FacemSpitale

Profil oficial al platformei FacemSpitale


Fostul prim-ministru, Dacian Cioloș, este revoltat după tragedia de la Spitalul din Piatra Neamț

Dacian Cioloș transmite condoleanțe familiilor celor 10 persoane aflate la...

Leave your comment