Agonie si extaz la Urgențe

Voi scrie despre Grigore Alexandrescu, spitalul de copii din Bucuresti cu care am interactionat cel mai mult pana acum. De ce agonie? Pentru ca te poti duce cu copilul in agonie (ma rog, nu chiar sange pe pereti, dar sa-i fie rau, febra, voma, tuse, deci nu mers la spital la primii muci, ci dupa ce ai incercat cu dr de familie sau cu ce aveai prin casa sa-l tratezi) si sa stai 3 ore in triaj. Am auzit si de 8 ore. Triaj adica nu i se face nimic, cel mult i se da un supozitor. Am stat cu fata de 5 ani 3 ore in care a zacut pe un pat si a varsat, ca sa aflu ca avea peritonita si putea muri. 3 ore in care febra crestea si nu venea nimeni sa o vada, pt ca nu avea cine, pt ca era full de pacienti. Am stat cu bebe de 1 an 3 ore in triaj in sezon de gripa ca sa i se puna apoi o amarata de perfuzie, ca atata avea nevoie, fiind deshidratata de la o enteroviroza. De aceea se zice ca in Romania te duci la spital cu o boala si pleci cu altele: dupa atata aglomeratie si asteptare, normal ca poti lua si alti virusi.
Motivul >>> PREA PUTINI/E: medici, spatii separate de triere, criterii mai specifice de triere, paturi in saloane (inca se mai pun 2 pacienti in pat!!). Prea multe specialitati intr-un singur loc, in acelasi spital… de ce nu se construiesc spitale pe specialitati?? Macar medicamente si aparatura au la acest spital de copii, dar la multe lipsesc si acestea. Problema principala grava si profunda e lipsa medicilor, parerea mea. Restul se mai repara, modifica, adauga. Dar medici nu poti clona si multi au fugit spre alte tari. Nu stiu ce ne vom face daca generatiile viitoare de medici vor alege tot sa fuga. Nu stiu ce ne-am face daca in valul 2 de COVID ar fi scolile deschise si se vor imbolnavi multi copii. Unde ar fi tratati, amplasati, izolati?? Ca le trebuie medici specialisti in pediatrie si nu avem! Si spatii dedicate!

De ce Extaz: de fiecare medicii de la G. Alexandrescu au fost profesionisti, atenti la detalii. Chiar daca unii te mai trateaza de sus, nu vrei decat sa pleci cu bine acasa. Altii si-au pastrat insa latura calda, umana. Vreau sa-i multumesc dnei Conf. Univ. Dr. Laura Balanescu, sefa sectiei de Chirurgie pt copii, pt ca a tratat-o cu bine pe fata mea de peritonita, cu rabdare si atentie. Mi-as fi dorit doar sa ajungem mai repede din triaj la dumneaei.
Oricum, lucrurile s-au denaturat in ultimii ani, pt ca acum cativa ani mergea mai repede si la triaj, fiind mai multi medici. Acum cei mai saraci pacienti se duc la urgente desi nu au urgente. Spitalul de Urgente a devenit locul unde se face asistenta sociala, cam singurul din sist. de sanatate. Intre timp, unii pacienti au renuntat la sistemul de stat. Cred ca statul si societatea civila trebuie sa faca demersuri serioase de a convinge medicii sa ramana aici, in tara, pt ca daca tot facemspitale, sa avem si medici buni in ele sa ne faca bine.

Mama de fete
24 mai 2020

Un doctor special la Spitalul Universitar

La spitalul Universitar din Bucuresti am avut sansa de un doctor caruia ii voi fi mereu recunscator. Era seful sectiei de neurochirurgie, prof. Gabriel Iacob. Am mers acolo aproape paralizat, cu hernie de disc. Am petrecut o noapte in spital, apoi m-a operat. A fost ca mana lui D-zeu. Uluitor, apoi am mers. De a doua zi, ca si cand nu as fi fost niciodata semiparalaizat. Da, medicii au aure de sfinti, chiar daca pe multi ii deranjeaza comparatia. Inteleg doar cei care au ajuns la cutit. Poti simti doar daca treci printr-o situatie limita in viata.

Alionte
6 mai 2020

Despre așteptarea de la Urgențe…

Am avut norocul de a nu frecventa spitalele din România în mod regulat, ci doar sporadic, în funcție de micile evenimente care s-au întâmplat în viața mea. Îmi amintesc, totuși, experiența pe care am avut-o într-un Spital Clinic de Urgență din București al cărui nume n-am să-l expun, momentan, aici.
Se întâmpla în urmă cu doi ani. În urma unei lovituri la cap destul de puternice, urmată de amețeli puternice și simptome specifice care necesită un consult, am ajuns la UPU. Am sesizat multă dezorganizare, în sensul în care, deși exita o triere inițială a cazurilor, nici chiar personalul medical nu respecta cu adevărat ordinea cazurilor. Am așteptat câteva ore și, slavă Domnului, starea nu mi s-a agravat. Mă așteptam ca, în spitalele din România, chiar la urgență fiind, timpii să fie atât de generoși, așa că m-am mulțumim să stau liniștit pe un scaun și să observ ce se întâmplă în jurul meu.
Îmi amintesc, că tot vorbeam de așteptare, că locurile în care pacienții stăteau erau niște bănci, unele din lemn, extrem de inconfortabile și insuficiente, la un moment dat, pentru numărul tot mai mare de pacienți. Pe de altă parte, îmi amintesc ce haos s-a creat în momentul în care unul dintre cazurile destul de grave, care aștepta de cel puțin 30 de minute, a leșinat în fața noastră, a celorlalți pacienți care așteptam. Și culmea, tot noi a trebuit să intervenim, să solicităm un scaun cu rotile, să încercăm să-l ajutăm, să îi dăm apă și să îl readucem în parametrii normali. În cele din urmă, după ce lumea s-a revoltat, abia atunci i-a fost adus un pat mobil pe care a fost urcat, cu dificultate, tot cu ajutorul unor pacienți de pe holurile spitalului.
Ca să rezum, timpul de așteptare a fost imens, de câteva ore, până să-mi fac toate investigațiile, condițiile de așteptare au fost improprii, iar cazurile grave aveau de așteptat la fel de mult. Imaginea cu omul acela care a căzut, brusc, din picioare, și cu pacienții care s-au zbătut să îl ajute să-și revină îmi va rămâne mereu în cap.

Dragos L
28 aprilie 2020

Poveste din Spitalul de Boli Infectioase din Ploiesti

Sunt Elena, o fată născută și crescută în România. Subiectele pe tema sistemului sanitar din această țară sunt foarte discutate și există atât păreri pro, cât și contra.
Aș vrea să vă împărtașesc o viziune în ansamblu asupra asupra experiențelor mele trăite într-un spital din orașul Ploiești. Din nefericire, am fost în situația de a sta internată trei săptămâni la Spitalul de Boli Infecțioase ( denumit și ”Movila”) la vârsta de 10 ani, într-un salon cu trei femei în vârsta din cauza lipsei de locuri.
O primă gafă înainte să fiu internată, a fost aflarea diagnosticului de către medicul de familie. Mama mea a observat, pe langa starile de ameteală, că mi-se schimbase culoarea albă a ochilor într-o nuanță de galben. Medicul de familie, dupa ce a vazut acest lucru, m- a trimis la oftalmolog pe motiv că am probleme cu vederea. Mama mea a știut că există și posibilitatea de a avea probleme cu ficatul și a insitat să primesc un bilet de trimitere către Spitalul de Boli Infectioase Ploiești unde am aflat că am hepatita A. Timpul petrecut acolo mă facea să-mi fie dor de casă din ce in ce mai mult. Condițiile erau de neimaginat: mâncarea fără gust era adusă în silă de diferite angajate ale spitalului, insecte la tot pasul, gândacii mișunau sub paturi și pe sertarele cu mâncare, iar baia era o improvizație cu toaleta si dușul în aceeași încapere de 2m/1.
O alta lipsă de profesionalism au dovedit-o asistentele medicale. Felul în care se comportau cu mine depindea de starea lor de spirit. Erau zile când veneau nervoase de acasă și așa rămâneau până când plecau înapoi, ori zile când erau plictisite și nu aveau chef de aproape nimic, iar, în cel mai bun caz, venea câte o asistentă care avea o stare pozitivă și își amintea de motivul pe care l-a avut când și-a ales profesia: să ajute oamenii să se însănătoșească. Medici erau asemănători la comportament.Singura diferență era că oricum se comportau sau ce atitudine aveau față de mine, meseria și-au executat-o corect.
În ziua externării, am întâmpinat o altă problemă. Nu am putut pleca deoarece mă infectasem cu un virus din spital.Acest virus m- a mai ținut încă două săptamani în spital la vârsta la care tot ce-mi doream era să mă joc cu prietenii și să fiu langă familia mea.
Am revenit dupa 7 ani , în același spital cu o infecție nesemnificativă, dar care trebuia tratată.
Condițiile erau identice, însă felul în care se comportau cadrele medicale cu mine s-a schimbat într-o mică măsură deoarece aveam o altă vârstă și îmi puteam exprima opiniile, dar si autoritatea.
Ca mine sunt sute de copii care sunt tratați într-un mod indiferent și nevoiți să accepte doar pentru a se vindeca mai repede și a scapa din spitale.

Elena D.
28 aprilie 2020

Spital deplorabil

Sunt îngrozită de starea deplorabilă a spitalelor din România. Nu de mult am fost operată de hernie inghinală și apendicită într-un spital destinat copiilor. Procedura a fost scurtă, însă a trebuit să rămân sub supraveghere medicală încă 24 de ore.

Din nefericire, am fost nevoită să îmi petrec o noapte acolo. Erau gândaci peste tot, de toate mărimile, erau chiar și în frigier. Baia salonului arăta deplorabil, nici că îți venea să intri acolo. Pereții erau scorojiți, iar cearceafurile murdare. Dacă toate acestea s-au întâmplat într-un spital din București, nici nu vreau să-mi imaginez cum este în celelalte părți ale țării.

Ana
28 aprilie 2020

Întâmplare la UPU

Ultima dată când am mers la spital a trebuit să merg de urgență, așa că am luat mașina și am plecat la UPU. Problema cea mai mare pe care am întâlnit-o a fost că la intrarea Unitate Primiri Urgențe, care în general este aglomerată peste măsură, este o singură încăpere în care așteaptă cei ce urmează să fie consultați. Acolo merg și oameni cu probleme cardiace, oameni care pur și simplu nu se simt bine, dar și oameni care s-au accidentat mai mult sau mai puțin grav.

Eu am rămas cu o imagine destul de puternică emoțional în memoria mea întrucât atunci când am mers acolo tocmai ce fuseseră aduși doi oameni dintr-un accident de mașină destul de grav.

Evident că au fost duși de urgență prin camera aceea de așteptare, dar trecându-ți prin față doi oameni cu urme vizibile ale accidentării, este o imagine greu de îndurat. Sunt sigură că dacă ar există o camera inițială de așteptare, apoi pacienții să fie trecuți în module în funcție de specializarea unde au nevoie sau de gravitatea problemei, aceste imagini șocante s-ar diminua  puternic.

Din păcate, multe dintre spitale nu dispun de spațiu pentru aceste „module”, trecerea de la UPU făcându-se direct în spital. În plus specialitățile sunt amestecate și în cadrul aceluiași spital, o soluție pentru noile spitale care vor fi construite de acum înainte ar fi aceea să fie concepute pe specialități.

Elena
28 aprilie 2020