Întâmplare la UPU

0 Comment
75 Views

Ultima dată când am mers la spital a trebuit să merg de urgență, așa că am luat mașina și am plecat la UPU. Problema cea mai mare pe care am întâlnit-o a fost că la intrarea Unitate Primiri Urgențe, care în general este aglomerată peste măsură, este o singură încăpere în care așteaptă cei ce urmează să fie consultați. Acolo merg și oameni cu probleme cardiace, oameni care pur și simplu nu se simt bine, dar și oameni care s-au accidentat mai mult sau mai puțin grav.

Eu am rămas cu o imagine destul de puternică emoțional în memoria mea întrucât atunci când am mers acolo tocmai ce fuseseră aduși doi oameni dintr-un accident de mașină destul de grav.

Evident că au fost duși de urgență prin camera aceea de așteptare, dar trecându-ți prin față doi oameni cu urme vizibile ale accidentării, este o imagine greu de îndurat. Sunt sigură că dacă ar există o camera inițială de așteptare, apoi pacienții să fie trecuți în module în funcție de specializarea unde au nevoie sau de gravitatea problemei, aceste imagini șocante s-ar diminua  puternic.

Din păcate, multe dintre spitale nu dispun de spațiu pentru aceste „module”, trecerea de la UPU făcându-se direct în spital. În plus specialitățile sunt amestecate și în cadrul aceluiași spital, o soluție pentru noile spitale care vor fi construite de acum înainte ar fi aceea să fie concepute pe specialități.

FacemSpitale
Article by FacemSpitale

Profil oficial al platformei FacemSpitale


Leave your comment