Secția de Terapie Intensivă a spitalului din Bergamo, care a fost cel mai afectat oraș din lume de noul Coronavirus, nu mai are niciun pacient internat cu COVID-19

0 Comment
81 Views

La 137 de zile de la internarea primului pacient cu COVID-19 în spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo, conducerea acestuia anunță că nu mai există niciun pacient infectat cu Coronavirus în secțiile de terapie intensivă din unitatea medicală.

Clipe de groază pentru italieni în urmă câteva luni

În urmă cu câteva luni, în aceeași unitate medicală, medicii purtau o luptă de uzură cu un virus care a umplut toate paturile de terapie intensivă. Cadrele medicale s-au confrutat cu situații dramatice, unele au pierit în lupta cu boala, iar altele au fost nevoite să aleagă care sunt pacienții care au șanse să trăiască și vor beneficia de un pat la ATI și care sunt cei cărora nu li se poate oferi un aparat care să îi ajute să respire.

Medicii români erau terifiați cu gândul că o astfel de situație s-ar putea petrece și la noi, știind totuși calitatea incontestabilă a cadrelor medicale din Bergamo. N-a fost cazul pentru că autoritățile din România au luat măsuri la timp și au evitat un potențial dezastru.

Acum, deși există o serie de scheme de tratament care s-au dovedit a fi eficiente în lupta cu noua boală, există motive serioase de îngrijorare să credem că situația s-ar putea agrava și pe teritoriul României în eventualitatea în care pacienții internați la ATI ar crește simțitor.

Italienii respectă măsurile, românii nu!

N-ar trebui însă să ne mire aceste vești provenite din țara care a fost cu siguranță cea mai afectată dintre țările Uniunii Europene. Italia a trecut cu bine peste această criză datorită efortului colectiv al cetățenilor. Astăzi mai înregistreaza doar 150/200 de cazuri noi, în condițiile în care în urmă cu câteva luni aveau 5000/6000 de infectați zilnic.

Motivul pentru care au reușit să câștige lupta este simplu: Acolo MAJORITATEA populației poartă mască! Nu există loc de discuții! O poartă și atunci când nu li se cere să o facă, raportat la legile în vigoare. Nimeni nu se plânge că poartă “botniță”, că le sunt încălcate drepturile. Și asta pentru că mulți au avut apropiați sau au înțeles din poveștile celor dragi care sunt consecințele acestei boli. Unii chiar și-au pierdut persoane pe care le iubesc.

Așa au câștigat italienii războiul: înțelegând că este nevoie de unitate și de grijă față de cel de lângă tine. Masca îi protejează în primul rând pe cei din jurul tău, iar italienii au înțeles cât de importantă este solidaritatea în această perioadă.

Am putea proceda la fel ca italienii, chiar dacă, slavă Domnului, COVID-19 n-a avut același impact aici precum în peninsulă. Dar nu, pe noi ne preocupă teoriile conspirației și disputele politice pe temă. Ne simțim lezați atunci când ni se cere să respectăm reguli de bun simț. E lipsă de educație, nu relaxare prea rapidă…

Dragos Bistriceanu

Realizator de emisiuni TV, absolvent de Științe politice, în ultimii ani numele meu a fost asociat diverselor proiecte civice. De la inițiative legislative până la campanii de informare sau stimulare a participării tinerilor la viața politică.


Regatul Unit al Marii Britanii a aprobat folosirea vaccinului Oxford- AstraZeneca

Vaccinul împotriva Covid-19 produs de oamenii de știință de la...

Prima persoană vaccinată în România. Începe campania națională de vaccinare

Prima persoană de pe teritoriul țării care s-a vaccinat împotriva...

Leave your comment