Schimbare majoră. Papa Francisc susține într-un documentar parteneriatul civil între persoanele din comunitatea LGBTQ+

0 Comment
53 Views

Declarația făcută de suveranul Pontif, în cadrul noului documentar „Francesco”, determină nașterea unei dezbateri fervente la nivelul comunității creștine, din jurul lumii, privind starea civilă a cuplurilor de același sex.

Papa Francisc ne spune că ”aceștia sunt copiii lui Dumnezeu”, însă în pofida faptului că acesta susține parteneriatul civil, rămâne prompt în ceea ce privește opoziția sa împotriva căsătoriei religioase dintre aceștia. 

Remarca a determinat reacția criticilor conservatori din cadrul ierarhiei Bisericii Catolice. În rândurile conservatorilor din cadrul bisericii Statelor Unite remarcăm, de asemenea, o reacție critică, aceștia de-a lungul timpului l-au acuzat pe suveranul Pontif de nesocotirea învățăturilor bisericești. „Declarația Papei contrazice clar ceea ce a reprezentat de-a lungul timpului învățătura bisericii despre uniunile dintre oameni”, declară episcopul Thomas Tobin of Providence, R.I.  

În același timp, preotul iezuit Antonio Spadaro și apropiat al Papei Francisc a spus în cadrul unei emisiuni televizate că această remarcă ”nu afectează doctrina în vreun fel”. 

Regizorul documentarului, Evgeny Afineevsky, declară pentru The New York Times că Papa Francisc a făcut aceste declarații direct către el pentru documentar, însă nu a specificat concret în ce condiții și când au fost făcute. Cu toate acestea, Vaticanul pune la îndoială declarația regizorului susținând că aceasta a fost făcută pentru jurnalista mexicană Valentina Alazraki într-un interviu din mai 2019. Acestea din urmă declară pentru The Times că nu-și amintește ca Papa să îi fi făcut un astfel de comentariu. 

The New York Times ne spune că în anul 2010, în timp ce Francisc era cardinal arhiepiscop de Buenos Aires și Argentina era pe punctul de a aproba căsătoriile între parteneri de același sex, viitoru Papă a susținut ideea uniunilor civile pentru astfel de cupluri. 

De asemenea, James Martin preot iezuit și fost consilier al Vaticanului, ne spune că ”Acesta este un pas major în relația bisericii cu membrii comunității LGBTQ+”. 

Întreaga analiză poate fi consultată pe platforma nytimes.com 

Monica Maria Burlacu

Absolventă de Științe Politice, masterandă a Facutății de Sociologie și Asistență Socială, specializarea Studii de Securitate. Alumna a programului Study of the U.S. Institutes University of Massachusetts Boston, activă în zona drepturilor omului.


Anul 2020 în istorie: Un an de AUR. Ascensiunea în Parlament a radicalilor

Dincolo de evenimentele care s-au petrecut în zona medicală care...

Leave your comment