Mărturisirile unei românce care s-a vindecat de Coronavirus – INTERVIU

1 Comment
14178 Views

Platforma FacemSpitale.ro a realizat un interviu cu Andreea Magdalena Surcel, una dintre persoanele depistate pozitiv Covid-19 care a acceptat să își împărtășească povestea sa astfel încât oamenii să conștientizeze dramatismul și dificultatea de a supraviețui acestui virus.

Elena Catană: Când a început toată această luptă a dumneavoastră cu noul coronavirus?

Andreea Surcel: M-a luat pe nepregătite. M-am gândit că niciodată n-o să mi se întâmple lucrul acesta având în vedere că m-am protejat destul de riguros, având copii acasă și având și niște comorbidități, în sensul în care mai fac câte o fibrilație, nu sunt chiar sănătoasă tun, am hotărât să fiu circumspectă, așa că m-am protejat ca la carte. Numai că în instituția în care lucrez au fost niște scăpări manageriale în legătură cu gestionarea corectă a aceste maladii și deși au fost semnalate posibile infectări ale colegei “pacientul zero” al cărei soț este un jandarm din prima linie, sesizări pe care le-a făcut cu două săptămâni înainte de apărea practic cazul ei, instituția a fost destul de puțin receptivă la povestea aceasta și în continuare ne-au chemat, am venit la birou.

Fiind în bordul instituției în acel moment trebuia să și gestionez instituția din perspectiva funcției manageriale, lucru pe care l-am făcut. Am avertizat de mai multe ori instituția la primul caz confirmat că trebuie totul închis. A apărut al doilea caz, eu nu știam că sunt bolnavă atunci și au apărut primele simptome.

În instituția unde lucrez, din 35 de oameni am luat trei boala, asta reprezintă un procent de aproape 10%. Ceea ce e mult.

E.C.: Cum s-au derulat mai exact evenimentele?

A.S.: Primele mele simptome au fost undeva după Paște, înainte de 24 aprilie când am cerut testarea. Simptomele au fost până atunci cumva atipice în sensul în care am avut dureri de cap recurente, aproape insuportabile la un moment dat și o stare de moleșeală. Știind că am fost în contact cu colega noastră care era deja confirmată, am cerut expres testarea la DSP. Pe 24 aprilie au venit în fața casei și m-au testat, pe 26 aprilie, m-au sunat că sunt covid pozitivă. A fost o veste îngrozitoare fiindcă mi s-a părut aproape imposibil sau am vrut să cred că e imposibil să mă infectez, total neplăcut fiindcă nu știi ce te așteaptă. E o veste zguduitoare, cred că pentru fiecare. Durerea de cap a fost cel mai prezent simptom. Duminică atunci, când m-au anunțat, au și venit să mă ia la spital și durerea de cap mi-a trecut abia după ce mi-au dat la spital paracetamol și plaquenil.

Problema este că am avut această fibrilație atrială recurentă care poate apărea oricând și având deja un tratament pentru această problemă care înseamnă și anticoagulant, care este indicat în tratamentul împotriva Covid-19; Acest plaquenil îți modifică foarte tare funcția cardiacă și se pot provoca aritmii spontane grave. În spital au fost nevoiți să îmi facă EKG-uri destul de frecvent ca să nu se mărească unda QT care-ți arată dacă plaquenilul a mărit cumva această disfuncționalitate.

Câteva dintre urmele pe care le-a avut Andreea după internare.

Luni nu am putut face CT din cauza faptului că am avut un vertij puternic. Marți, aproape târâtă pe brațe, am făcut totuși CT-ul, (tomografia computerizată n.n.) și bine că l-am făcut, pentru că la CT s-a decelat o pneumonie covid pe plămânul stâng, multe zone mate de condensare, eu neavând simptome de pneumonie în sensul în care nu făceam febră și nu tușeam, ci doar aveam o transpirație pe piept noaptea. Mi-au instituit tratamentul cu azitromicină, un antibiotic care iți provoacă o greață foarte puternică. M-am deshidratat de la niște scaune diareice pe care le-am avut 3 zile non-stop cu sânge.

Am avut al doilea vertij și atunci a trebuit să mă sedeze ca să pot să-mi stabilizez somnul pentru că și atunci când închideam ochii totul se învârtea cu mine. Nu puteam să dorm. Am aflat că această boală poate da și niște afecțiuni neurologice la unii pacienți. Am intrat în spital cu analizele relativ ok și în timpul spitalizării imediat s-au deteriorat.

Este fix sentimentul ăla ca nu știi ce te așteaptă. Ești foarte izolat. Atunci apare acest exercițiu introspectiv. O comunicare aproape minut de minut cu Dumnezeu. Ai senzația ca ești doar tu cu tine și cu Dumnezeu și că totul poate degenera de la o zi la alta.

Sunt pacienți care s-au internat practic bine și au ajuns să facă transfuzie de plasmă la Balș. Am avut noroc că plămânul meu era anticoagulat poate și pentru că sunt nefumătoare, probabil că plămânul meu a luptat, deși era afectat de pneumonie, mai mult decât în cazul altor persoane care și ele erau aparent sănătoase și tinere, dar care nu au avut acest noroc. Unii dintre pacienți sunt asimptomatici și virusul rămâne la nivelul căilor respiratorii superioare.

15 zile de la ieșirea din spital mi-a fost recomandat să stau izolată.

Duminică am intrat în spital. Luni s-a instalat vertijul, adică amețeli foarte puternice. Marți a apărut aritmia cardiacă și am aflat că am pneumonia Covid. După aceea am început sa elimin sânge. Joi m-au internat la terapie intensivă unde am stat până am ieșit din spital. Am suferit mult. Am trecut prin momente dificile.

După 7 zile de spitalizare mi-au făcut un test care a ieșit pozitiv. La 10 zile de spitalizare mi-a ieșit negativ testul, după care mi-a ieșit iar pozitiv. Testul trebuie sa iasă de două ori negativ pentru a fi clar că nu mai sunt virușii în gât. Faptul ca îți iese prima oara negativ nu e o certitudine că o să îți iasă apoi tot negativ.

Înaine de Covid-19 & în spital

E.C.: Ce v-a ajutat să rămâneți puternică în această perioadă?

A.S.: Am avut momente în care am simțit că clachez psihic. Este o curbă ciudată. Pe lângă simptomele degenerative pe care le-am avut și care te doboară psihic, singurătatea este un factor care lucrează împotriva ta. Sunt foarte puțini oameni care intră la tine în cameră.

Ce m-a făcut să fiu puternică? Nu știu dacă mi-am spus vreodată că trebuie să fiu puternică. Dar copiii, familia, faptul că vorbeam cu fratele meu care un foarte bun medic și mă încuraja. Faptul că acolo am întâlnit și un înger de asistentă cu care m-am și împrietenit de un curaj nebun care mai intra și stătea cu mine de vorbă și mă îmbărbăta.

La câte probleme am avut mă simțeam așa pierdută, mi se părea că nu o să mai ies din spital.

Am plâns foarte mult. Am momente în care ma gândesc cum voi fi afectată pe viitor de efectele plaquenilului. Mă gândesc dacă am anticorpi să nu mai fac boala încă o dată. Dacă am cantitatea de anticorpi bună am jurat că donez plasmă pentru cei care au nevoie. Nu e o experiență peste care să treci cu ușurință și nu știu dacă anumite amintiri vor dispărea din memoria mea.

Era o dinamică ciudată în spital. Intrau 30 ieșeau 6. Intrau zilnic persoane bolnave și foarte multe cadre medicale. Inclusiv două asistente care au avut grijă de mine au ieșit pozitiv acum.

Asistentele și cadrele medicale care au avut grijă de mine sunt oameni minunați. Chiar dacă sunt echipați bine, expunerea lor este foarte mare. E un act de curaj fantastic. Acolo e o încărcătură virală și un focar îngrozitor. Deși aveau protocol și dezinfectau peste tot, totuși se îmbolnăveau. Bariera de acces a acestui virus în corp este foarte fină.

E.C.: Cum au reacționat oamenii din jurul dumneavoastră?

A.S.: Mulți dintre cei care au văzut anunțul meu de pe Facebook m-au încurajat. Au fost și câteva voci, puține, care a făcut scandal, au zis că sunt o manipulatoare, că încerc să impresionez, că e vorba de 5G, de globaliștii care au inventat boala asta.

E o lipsă de responsabilitate și de conștientizare a bolii inimaginabilă.

E.C.: Care este mesajul dumneavoastră pentru oameni?

AS: Pentru cei care ar trebui să priceapă și bravează sau vor să arate că sunt indiferenți la acest fenomen le spun un singur lucru: să nu dea Domnul să treacă prin această boală, nici măcar atât cât am avut eu simptomele. Mă rog pentru ei să nu ajungă victime ale acestei boli. Eu nu aș fi crezut niciodată ca pot să trec prin provocările de sănătate pe care le-am avut din pricina acestei boli. Este un hazard. Pentru oricare dintre noi se poate întâmpla ca această boală să fie necruțătoare. Să fie conștienți, extrem de vigilenți și atenți la măsurile de securitate.

E.C.: Credeți că oamenii din România păstrează minime măsuri de precauție?

A.S.: Prea puțin din punctul meu de vedere. Cred că a fost o perioadă în starea asta de urgență în care oamenii probabil că au fost mai vigilenți, dar pe măsură ce apar campanii care distorsionează adevărul oamenii renunță la atenție. Anunțul autorităților că e stare de alertă și nu e stare de urgență a împins oamenii într-o inconștiență totală. Pentru că nimeni nu-ți garantează că nu o să iei boala doar pentru că ai trecut dintr-o etapă în alta. Lucrurile sunt departe de a fi rezolvate.

Elena Catana
Article by Elena Catana

Absolventă a Facultății de Științe Politice - UB, în prezent masterandă a Facultații de Psihologie și Științele Educației, am fost voluntar în cadrul mai multor ONG-uri încercând să fac o schimbare în bine în societatea românească.


Anul 2020 în istorie: Pandemia a influențat știința, politica și atitudinile sociale

Fără îndoială, anul 2020 a fost anul marcat de pandemia...

Anul 2020 în istorie: coronavirusul a oprit planeta. Lumea s-a schimbat, omenirea nu!

Coronavirusul a oprit planeta în loc Fără îndoială, nimeni nu...

1 reply added

  1. Irina Mihailescu

    Eram curioasa cum a fost si la terapie intensiva. Sau nu va mai amintiti? Vi s-a dat si remdesivir? Multa sanatate si recuperare usoara!

Leave your comment