În Marea Britanie a fost depistată o boală inflamatorie care afectează copiii și care ar putea avea legătură cu COVID-19

0 Comment
236 Views

O nouă boală inflamatorie a fost descoperită de Autoritățile Sanitare din Marea Britanie. Aceasta afectează copiii, indiferent de vărstă și este foarte posibil să aibă legătură cu COVID-19, realtează EFE, potrivit Agerpres.

În comunicatul adresat medicilor, NHS, Sistemul Național de Sănătate din Marea Britanie, impune „creșterea preocupării” în legătură cu „un sindrom inflamator legat de COVID-19 care a apărut în rândul copiilor și existența unui alt agent patogen, încă neidentificat, care este asociat acestor cazuri”.

În ultimele trei săptămâni, la Londra și în alte regiuni ale Marii Britanii, a avut loc „o aparentă creștere a numărului de copii de diferite vârste care prezintă o stare inflamatorie multisistemică, ce necesită îngrijiri intensive”.

Numărul copiilor care au fost afectați de această afecțiune nu este precizat, însă se crede că este destul de mic, ținând cont că afecțiunea pare să fie o complicație destul de rară. Sindromul a fost observat atât la copii testați pozitiv pentru COVID-19, cât și la cei care au avut rezultate negative.

Simptomele patologiei par să fie mai grave decât în cazul COVID-19, unele fiind chiar similare cu sindromul șocului toxic sau cu o boală Kawasaki atipică, ce face ca vasele sangvine să se inflameze și să se umfle. Celelalte simptome sunt dureri abdominale, tulburări gastrointestinale și inflamații cardiace.

Comunicatul autorităților britanice a fost trimis către toti medicii specialiști care lucrează în unități pediatrice de terapie intensivă, alături de cererea ca pacienții care prezintă astfel de simptome să fie raportați în regim de urgență.

Ana-Maria Tabarac

Editor Facemspitale.ro

Ana-Maria Tabarac

Absolventă a Facultatății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București.


Anul 2020 în istorie: Pandemia a influențat știința, politica și atitudinile sociale

Fără îndoială, anul 2020 a fost anul marcat de pandemia...

Anul 2020 în istorie: coronavirusul a oprit planeta. Lumea s-a schimbat, omenirea nu!

Coronavirusul a oprit planeta în loc Fără îndoială, nimeni nu...

Leave your comment