Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București lansează un proiect de promovare a afacerilor locale autohtone eco-friendly

0 Comment
335 Views

12 studenți români și străini ai masterului francofon “Médias, développement, sociéte” din cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București au creat o platformă gratuită de promovare a micilor afaceri și inițiative autohtone, pentru a încuraja consumul de produse locale.

Site-ul ConsumActor, accesibil la adresa consumactor.wixsite.com/website, este realizat integral de studenți și conține articole de promovare și de prezentare a unor afaceri din domenii variate precum alimentație, design și artă, produse de îngrijre, îmbrăcămine sau decorațiuni interioare.

Antreprenorii  promovați au fost selectați în  funcție de accentul pe care îl pun pe folosirea de  materii prime din surse locale, a reciclării, a tehnologiilor de producție nepoluante precum și pe dezvoltarea de tradiții locale.

Obiectivul proiectului constă în sprijinirea culturii antreprenoriale şi folosirea mediului digital ca mijloc de promovare a întreprinderilor ce folosesc metode inedite de producţie, prietenoase cu mediul.

„În această perioadă în care obiceiurile noastre de consum au suferit transformări importante și economia locală a fost și este în continuare afectată, proiectul CONSUM’ACTOR își dorește să atragă atenția că prin investiția în comunitățile locale și prin cumpărarea de produse autohtone sustenabile si prietenoase cu mediul, susținem relansarea economiei românești afectată de criza COVID-19”, a remarcat studenta Irina Ghinet.

Site-ul este bilingv (română și franceză) și conține articole realizate de studenți. Proiectul este realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei.

Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Univ. din București organizează în perioada 8-14 iulie 2020 înscrierea online pentru admiterea la nivel licență. La FJSC candidații pot opta pentru înscrierea la una sau mai multe din specializările Comunicare și Relații Publice, Publicitate sau Jurnalism. FJSC pune la dispoziție 120 de locuri la buget și 180 de locuri la taxă. Pentru admiterea din acest an la Facultatea de Jurnalism de stat candidații trebuie să depună un dosar conținând foaia matricolă din liceu și copie scanată a diplomei de BAC, și un eseu motivațional în care să descrie motivul pentru care au optat pentru facultatea de jurnalism și comunicare.

În perioada 8-16 iulie FJSC organizează înscrierea online la admiterea la nivel master. Facultatea oferă 135 de locuri la buget pentru 9 programe de master: Comunicare și Resurse Umane, Comunicare politică, Campanii de Relații Publice și Publicitate etc.

FacemSpitale
Article by FacemSpitale

Profil oficial al platformei FacemSpitale


Leave your comment