Discurs superb și exhaustiv al șefei Comisiei Europene, primul despre Starea Uniunii. Exclusivitate: Cristian Diaconescu despre Ursula von der Leyen!

0 Comment
67 Views

Von der Leyen, la primul discurs despre Starea Uniunii din postura de șef al Comisiei Europene a pledat vehement pentru acțiuni concrete în problemele noastre stringente: pandemia, clima, migrația și drepturile umane.

Demnitara i-a surprins pe oficialii internaționali cu „un discurs concret, care stabilește o agendă pe diverse subiecte, fără a ocoli vreo temă care genereză preocupare sau neîncredere la nivelul Uniunii Europene”, spune fostul ministru de Externe și diplomatul de carieră, Cristian Diaconescu.

Speech-ul președintei Comisiei „s-a bazat foarte mult pe îndemn la solidaritate, a fost un discurs care reflectă  o concretizare a agendei Germaniei” ( țară care deține Președinția C.E. până la finalul anului – n.r.).  

Concret, Von der Leyen a promis reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55%  până în 2030, în Europa, în raport cu anul 1990. A anunțat și că Uniunea va crea o agenție de cercetare și dezvoltare biomedicală, „așa cum există în Statele Unite”. În discursul său, a menționat că planul de relansare post-Covid, de 750 de miliarde de euro, va fi susținut în proporție de 30%  prin obligațiuni verzi, conform agențiilor internaționale de știri.

Șefa Comisie Europene nu a avut nicio reținere în a le reaminti politicienilor că menirea Europei este să  protejeze viețile și comunitățile, pe fondul resurgenței pandemiei de COVID-19, după cum punctează și B1TV.ro. Ba chiar promis că va pleda pentru stabilizarea economiei continentale și pentru o raliere a a răspunsului global la pandemia de coronavirus, conform aceleiași surse.

Și tot Ursula von der Leyen a propus întărirea sectorului sanitar, prin măsuri diverse menite să consolideze coordonarea transfrontalieră, după cum au mai notat jurnaliștii site-ului B1TV.ro. Cei de la hotnews.ro au remarcat că, în discursul său de peste o oră, șefa Comisiei Europene a menționat faptul că actuala criză a fragilizat blocul comunitar. A fost motivul pentru care von der Leyen a făcut apel după apel la unitate “pentru a putea merge împreună înainte”.  Remarcabil! Ea și-a început, de altfel, prezentarea cu un omagiu adus medicilor și personalului medical din prima linie de luptă cu noul coronavirus:

Un virus de o mie de ori mai mic decât un fir de nisip a arătat tuturor cât de delicată și de fragilă este viață și a arătat limitele unui model care pune bogăția în fața bunăstării”, a transmis înaltul oficial întregii lumi, conform hotnews.ro.

Este momentul ca UE să arate calea, să iasă din această fragilitate și să meargă către o nouă vitalitate. (…) Este oportunitatea noastră să facem lucrurile să se schimbe prin planificare și nu prin dezastru sau dictare din partea altora. Avem tot ce ne trebuie la îndemână pentru a se întâmpla această schimbare”.

Dar poate că mesajul său cel mai impoartant este acela că „Acum e momentul să ne punem pe treabă!” pentru că “Oamenii din Europa suferă în continuare. Pandemia și incertitudinea pe care o aduce nu s-au terminat, iar redresarea abia a început. Prima noastră prioritate e să trecem împreună prin această probă”.  În opinia sa, „Pandemia ne-a reamintit cât de legate între ele sunt economiile noastre”, iar în acest context, al solidarității dezinteresate , „Toată lumea trebuie să aibă acces la tratamente sigure și la vaccinuri”.


Sursă foto: ziare.com

Cristian Diaconescu punctează și alte aspecte, la fel de relevante și de vitale pentru Europa zilelor noastre, pentru omenire, enunțate de președinta Comisiei Europene!

Ceea ce a atras atenția a fost un anume tip de atitudine a ei în ceea ce privește diplomația și mesajul politic în UE  Ursula von der Leyen a spus ca este  nevoie de o diplomație mai curajoasă, pentru că ne-am rezumat la simple declarații despre valorile europene si am diluat foarte mult mesajul politic în UE sau unele state au fost ținute otatice din diverse motive. Ceea ce este extrem de interesant este faptul că, în egală măsură, a  declarat o mare problemă o reprezintă  reformarea dialogului la nivel internațional! Unele state s-au retras din unele instituții, iar altele au incercat să ia ostatice acele instituții”.

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescum scoate, deci, în evidență tocmai particularitatea acestui discurs, și anume aceea a curajului divulgării unor adevăruri spuse, poate, doar șoptit în birourile de la Bruxelles și nu numai. Dar nu este singura dovadă de tărie de caracter de care a dat dovadă șefa Comisiei Europene, astăzi, 16 septembrie 2020, în în Parlamentul European de la Bruxelles.

“ Ursula von der Leyen intenționează ca mini;trii de extrene să poată impună o formă de sancțiuni asemeni actului Magnitsky ( „Legea Magnitsky a fost aprobată de Congresul SUA și promulgată de  președintele Barack Obama în decembrie 2012și vizează pedepsirea oficialilor ruși responsabili de moartea contabilului fiscal rus Serghei Magnitski într-o închisoare din Moscova în 2009. Din 2016, legea se aplică la nivel global, autorizând guvernul american să sancționeze pe acei oficiali pe care îi consideră că au încălcat drepturile omului, înghețându-le bunurile și interzicându-le să intre în SUA – n.r. ; sursă: ro.wikipedia.org).  

Cristian Diaconescu explică, în continuare, că este vorba despre „ un sistem prin care și azi SUA impune restricții unor oficialii din alte state acuzați de încălcări grave ale dreputurilor omului. Este o trimitere certă spre Belaurs”.

De altfel,  Ursula von der Leyen a și punctat, astăzi că „ Oamenii nu sunt piese pe tabla de șah a nimănui. Celor care susțin legături mai strânse cu Rusia le spun: otrăvirea lui Aleksei Navalnîi nu e unică, am mai văzut așa ceva și tiparul acesta nu e pe cale să se schimbe și nicio conductă nu o va face” . ( sursa: hotnews.ro)

Șefa Comisiei Europene, mai spune Cristian Diaconescu, „ a menționat și Turcia, și Rusia. Este nevoie să completăm trusa de scule privind impunerea unor regim de sancțiuni pe persoane, pe indivizia spus aceasta, conform lui Cristian Diaconescu.  

Diplomatul român a mai precizat că “în ceea ce privește relația transatlatică, aici, a avut o poziție prudentă. A afirmat că, din punct de vedere al Uniunii Europene, chiar dacă, de multe ori, nu am agreat deciziile Casei Albe, sprijinim în continuare pactul euroatlantic având în vedere valorile comune și indiferent de cine va câștiga alegerile din Statele Unite ale Americii anul acesta. Șefa Comisiei Europene este gata să construiască o agendă transaltatică nouă. Va exista o nouă agendă a raportului UE-SUA”, a mai anunțat fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu.

Președinta C.E. a adus în discuție și problema turco-greacă, cea a exploatării de gaze, așadar, zona economică exclusivă.

Din această perpectivă, ea consideră activitățile Turciei drept preocupante. A spus, la fel de interesant, că, din perspectiva Comisiei, nimic nu justifică  intimidarea Greciei de către Turcia în ceea ce priveste disputa ruselor naturale! Turcia rămâne un partener important, dar distanța dintre UE și Turcia pare că va crește”, a mai afirmat Cristian Diaconescu pe seama analizei discursului de astăzi al șefei Comisiei Europene. “I-a asigurat pe criprioți și pe greci de întreaga solidaritate a UE”, a mai punctat cunoscutul dimplomat român.  

Von der Leyen s-a referit și la migrație și a subliniat că Tucia găzduiește milioane de migranți din Siria și Irak, dar și că  primeste surse  din partea UE în acest sens.  Aș putea spune că, la fel de important, mi s-a părut că domnia sa  a anunțat că va elimina Convenția de la Dublin, așa încât nu doar primele state,I talia și Grecia, vor fi responsabile de situația migranților ,  ci și inăuntrul UE va exista această responsabilitate!”. 

Șefa Comisiei Europene „susține că va exista o nouă abordare în ceea ce privește migrația, sub forma unui „nou pact”, îndemnând statele membre să intervină și să își asume responsabilități în acest sens”, conform agențiilor de știri.

Ursula von der Leyen a uimit și cu alte mesaje extrem de importante pentru viitorul Uniunii Europene!

“ Un alt punct important , în opinia mea,  este acela că a evitat cuvîntul lărgirea UE! Vorbește despre parteneriat,  despre relații strânse cu vecinătatea, dar nu mai vorbește despre extinderea Uniunii Europene sub niciun aspect. A menționat, însă, Balcanii de Vest. Dar s-a exprimat f oarte limiatat în ceea ce privește cuprinderea altor state într-o Uniune Europeană exitinsă!”, conform diplomatului român.

Discursul Ursulei von der Leyen a venit într-un moment dificil, în care Europa, în care Uniunea Europeană se confruntă cu provocări imense. Trăim criza sanitară generată de COVID-19, trăim temeri legate de stabilitatea economiei pe continent. Iar iarna bate la ușă și nimeni nu ne poate spune, acum, ce ne va aștepta în următoarele luni! Nici măcar deținători supremi ai informațiilor celor mai importante precum Ursula von der Leyen.

Roxana Chivu
Article by Roxana Chivu

Jurnalistă cu 20 de ani de experiență, în televiziune, ca editor Departamentul Știri sau ca producător executiv, dar și în mediul online, ca autor și redactor. Licență în Jurnalism, Master în Jurnalism Politic.


Prima persoană vaccinată în România. Începe campania națională de vaccinare

Prima persoană de pe teritoriul țării care s-a vaccinat împotriva...

Leave your comment