Dan Barna a anunțat că este infectat cu COVID-19
Dan Barna, co-liderul USR PLUS, a anuntat joi pe Facebook ca a fost infectat cu COVID-19. El a precizat ca isi va continua activitatea politica exclusiv in mediul online.
“Am aflat în această după amiază că am contractat COVID-19. Rezultatul a venit în urma unui test pe care l-am făcut preventiv înaintea unui eveniment la care urma să particip zilele următoare.”, a scris politicianul pe pagina de Facebook.
Liderul USR a precizat că se simte bine și că o să se autoizoleze în următoarele zile.
El a încheiat postarea cu un mesaj încurajator pentru oamenii care îl urmăresc: “Aveți grijă de voi și ai voștri și respectați cu strictețe regulile de protecție. Trecem și peste asta.”